Inteligenta artificiala (sau AI, artificial intelligence) este una dintre cele mai populare tehnologii folosite astazi in mediul de business. Acest lucru se datoreaza, in mare parte, unui set divers de aplicatii si a unor noi modalitati care simplifica utilizarea acestora. AI ajuta companiile sa ia decizii mai inteligente, mai rapide si mai informate prin colectarea si prelucrarea datelor. Aceste platforme folosesc invatarea automata pentru a organiza si a intelege seturi de date mari. Cu ajutorul instrumentelor avansate, se pot construi modele predictive si se pot genera prognoze pe baza acestor informatii. Inteligenta artificiala este in o forta aflata in crestere in industria tehnologiei. Aceasta isi arata potentialul intr-o mare varietate de industrii, inclusiv retail si productie.
Care sunt primii pasi pentru a integra inteligenta artificiala in businessul tau?
1. Familiarizeaza-te cu inteligenta artificiala
Este necesara alocarea de timp pentru a te familiariza cu ceea ce poate face AI moderna. De asemenea, ar trebui sa profiti de bogatia de informatii si resurse online disponibile pentru a te familiariza cu conceptele de baza ale acesteia. Pentru a putea folosi AI, trebuie sa intelegi modul in care functioneaza, ce poate face si unde iti va ajuta afacerea.
Pentru a te ajuta in acest proces, ti-am pregatit un articol despre inteligenta artificiala si cum functioneaza.
2. Identifica problemele carora le cauti solutia prin inteligenta artificiala
Odata ce esti la curent cu elementele de baza, urmatorul pas este explorarea diferitelor idei. Gandeste-te cum poti adauga capabilitati AI la produsele si serviciile existente. De asemenea, este important, sa ai in vedere cazuri specifice de utilizare, pentru a vedea cum poti obtine o valoare demonstrabila din AI deoarece, la fel ca majoritatea celorlalte investitii in afaceri, aceasta ar trebui sa vina cu un anumit obiectiv.
Obtinerea celui mai bun randament implica intrebarea: Ce anume am nevoie pentru a face AI?
In functie de industria din care face parte businessul, integrarea AI poate ajuta la rezolvarea unei serii de probleme persistente si la imbunatatirea rezultatelor actuale. Daca AI poate rezolva problemele aflate in discutie, mai departe trebuie sa identifici persoanele din organizatie care te pot ajuta cu ea.
Pe scurt:
- defineste nevoile businessului tau;
- gandeste-te ce probleme din businessul tau poate rezolva AI;
- stabileste ce rezultate vrei sa obtii;
- anticipeaza care sunt principalele obstacole in calea obtinerii acestor rezultate;
- gandeste un sistem de masurare a succesului.
Raspunsurile la aceste intrebari te vor ajuta sa faci primul plan de actiune, care o sa te ajute sa iei cea mai buna decizie.
3. Prioritizeaza valoarea concreta
Dupa ce ai definit nevoile afacerii, trebuie sa identifici potentialele avantaje de afaceri si financiare ale proiectului de AI. Incearca sa iei in considerare toate implementarile posibile ale AI si sa conectezi fiecare initiativa cu rezultate concrete: poti face acest lucru concentrandu-te pe obiectivele pe termen scurt si prin definirea unui sistem de masurare a succesului.
De retinut! Ceea ce este popular astazi s-ar putea sa nu fie popular maine, asa ca solutia trebuie aleasa in functie de nevoile de business, nu de ceea ce aleg toti in momentul de fata.
Ia in considerare daca poti integra in mod eficient o solutie in fluxul de lucru zilnic, analizeaza cum se incadreaza in procesele de lucru si exploreaza daca adaugarea unei solutii bazate pe AI la produsele sau serviciile existente ar aduce plusvaloare pe termen lung.
4. Cunoaste capacitatea interna a businessului
Exista o mare diferenta intre ceea ce vrei sa realizezi si capacitatea organizationala. O companie ar trebui sa stie de ce este capabila din perspectiva tehnologica si de proces de business inainte de a se lansa intr-o implementare completa a AI.
Exista adesea o prapastie intre ceea ce vrei sa dezvolti si ceea ce poti realiza efectiv intr-un anumit interval de timp. Prin urmare, dupa stabilirea prioritatii obiectivelor, este timpul sa decizi ce abordare functioneaza cel mai bine:
- Construirea unei solutii noi, de la zero, folosind resurse interne;
- Achizitia unui produs gata-facut;
- Colaborarea cu un partener pentru a dezvolta un proiect AI;
- Externalizarea intregului proces de dezvoltare.
Indiferent de abordarea care pare cea mai buna, merita intotdeauna ca toate solutiile existente sa fie cercetate inainte de a face pasul cu dezvoltarea.
5. Contacteaza experti din domeniu si pregateste un proiect pilot
Din momentul in care businessul este gata din punct de vedere organizational si tehnologic sa adopte AI, atunci este timpul sa incepi construirea si integrarea. Aici este extrem de importanta atragerea de experti externi sau consultanti AI.
De asemenea, cu cine din cadrul organizatiei poti fi partener pentru a ajuta la alegerea si implementarea unei solutii AI? Cu membri ai echipei sunt deja interesati de AI, care se gandesc probabil la modul in care aceasta te poate ajuta sa imbunatatesti operatiunile. Nu trebuie sa fie experti, ci doar interesati si dispusi sa ajute la testarea unei solutii. Este important ca in cazul in care AI va fi implicat direct in aria lor de operatiuni, sa subliniezi faptul ca acesta va veni in sprijinul muncii lor.
Dezvoltarea de software AI nu este acelasi lucru cu crearea unui software tipic. AI este o specialitate hiper-specifica, greu de invatat. Este nevoie de multa experienta si o combinatie speciala de abilitati pentru a crea algoritmi care pot invata masinile sa gandeasca, sa imbunatateasca si sa optimizeze fluxurile de lucru ale businessului.
Daca exista indoieli, poti alege pur si simplu sa externalizezi dezvoltarea de AI catre o agentie specializata in big data, AI si invatare automata. Agentiile AI nu numai ca au cunostintele si experienta pentru a maximiza sansele de succes, dar au si un proces care ar putea ajuta la evitarea oricaror greseli, atat in ​​planificare, cat si in productie.
6. Seteaza un responsabil pentru integrarea datelor
Inainte de a implementa AI, datele trebuie pregatite, pentru a se evita erorile.Setul de date trebuie sa fie corect, exact, si sa aiba toate atributele necesare necesare unui algoritm pentru a-si indeplini sarcina. Acest pas este premergator implementarii de AI.
Chiar si cei mai avansati algoritmi din lume nu va pot oferi rezultatele dorite daca nu le oferiti date de inalta calitate pentru a lucra, de aceea setul de date trebuie organizat, actualizat si extins periodic.
7. Incepe cu pasi mici
Incepe simplu, utilizeaza AI in mod incremental pentru a colecta feedback, si apoi analizeaza-i utilitatea.
Acum esti mai familiarizat cu pasii pe care ar fi bine sa ii parcurgi inainte de a integra AI in businessul tau.Asigura-te ca tehnologia detinuta in prezent este capabila sa gestioneze orice solutie alegi sa implementezi, sau ia in considerare angajarea unei companii specializate in implementarea de AI.